|
Niciunul dintre membrii Comedica nu a urmat cursuri de teatru sau alte specializări în domeniu. Pentru ei, umorul este o pasiune, pe care o practică de plăcere, pentru simpla satisfacţie de a face lumea să râdă şi de a fi apreciaţi pentru asta. Au venit în Cluj, din diferite părţi ale ţării, pentru a studia, iar întâmplarea i-a adus împreună.
Iancu fiul lui Alin Şerbănescu, fost membru al Brigăzii UMF. Inspirat şi atras de experienţa plăcută a tatălui, a încercat să clădească o trupă nouă, originală, care să aducă ceva nou umorului studenţesc. A absolvit Stomatologia şi s-a implicat în numeroase proiecte, cum ar fi organizarea spectacolelor pentru studenţii clujeni sau, cel mai recent, proiectul cardului cu reduceri pentru studenţi, StudCard. Nicu este un talent nativ. Provenind dintr-o familie simplă, pregătit în domeniul matematicii, materie pe care o şi predă în prezent la două licee din Cluj, Nicu scrie texte şi în mers. La propriu! În orice moment al zilei, orice idee nouă este imediat notată şi exploatată mai apoi în textele pentru spectacole, pe care le scrie în cea mai mare parte. E pus pe şagă din zi până-n seară şi binedispune instantaneu prin doar câteva vorbe. De curând, îşi exersează talentele scriitoriceşti în Ziarul studenţesc, al cărui editorial îl semnează număr de număr. Ioana a absolvit Jurnalistica. Îndrăgostită încă de mică de scenă, de teatru şi muzică, şi-a creat pe perioada liceului, alături de câţiva colegi, o trupă proprie, cu care jucau diferite scenete la spectacolele şcolii. A ajuns dintr-o pură întâmplare în Comedica, după ce nu se prezentase la preselecţia iniţială, dar spune că este una dintre cele mai frumoase experienţe pe care le-a trăit până acum. Sergiu, a absolvit Jurnalistica, este un mare amator de fotbal. Glumeţ şi extrem de degajat, a fost rapid acceptat de către trupă, al cărei membru este încă de pe la începuturile ei. Se implică în organizări de spectacole şi în activitatea Ziarului studenţesc. Răzvan este absolvent al Facultăţii de Chimie si Inginerie Chimica. Îi place să cânte la chitară şi tocmai această pasiune l-a adus în Comedica. Jocul pe scenă este ceva relativ nou pentru el, dar este degajat şi se simte foarte bine în faţa publicului. |