Sunt semne vizibile şi concrete ale coborârii toamnei în Cetate. Aceleaşi de ani de zile, care revin periodic şi totuşi ne surprind. Apariţia sâmburilor de nucă. De exemplu. Cei fragezi care se dezpieliţează lăsându-ne miezul alb şi dulce. La ghişee, în staţii, în pauze, în troleu îţi faci de lucru cu ei. E un semn clar că toamna se instalează. Treizeciurile pline cu pensionari cu saci ticsiţi de gogoşari, gogonele, ceapă, ardei, pătrunjel, ţelină (la cei mai curajoşi) şi orice altă legumă care trebuie musai odihnită pe scaunul ratucist numai să nu ai tu loc de stat. Jos. Strugurii invadează pieţele, roşii, albi, mici, mari, toţi dulci. Mustul lor devine un must drink. Invitaţiile la o bere „nefi” se transformă în chemări la o poveste la un „vifi” (vin fiert adicătelea). Mănăşturul istoric emană din fiecare balcon un miros puternic de vinete coapte pe aragaz (etapă intermediară în făptuirea tezaurului numit zacuscă).

Prichindei cu ghiozdane cu benten, hanamontana şi mai nou maicălgecsăn, gălăgioşi şi grăbiţi pe la trecerile de pietoni. Căci mai nou nu şcoala începe pe cinşpe septembrie, nu, haşendemul ne aşteptă cu uşile cabinelor de probă deschise de la această dată!. Daciile omietreisutezece, crem, cu număr de Sălaj, pline cu perne, plapume, pijamale, ursuleţi, cocoşate de saltele, frigidere, mobilă cotesc cu greu pe lângă Gară pentru a intra triumfal în Cluj-Napoca. Da, vine fata care a luat 9,95 la bacalaureat (că n-o copiat ca altiele!!!) ca să facă primii paşi la fsega şi trebuie cazată la o mătuşă care stă aproape de facultate, undeva în Grigorescu sau Sălicea. Stâlpii de pe Clinicilor, Haşdeu, Victor Babeş sunt tapetaţi cu anunţuri „vând loc în XVI” sau „doamnă pensionară credincioasă iei în chirie doi fete serioase, nefumători, ordonat”.

Nu avem timp prea mult să ne bucurăm de parfumurile, desfătările, culorile toamnei că vom auzi curând fuegolienele versuri tremurat-unduios rostite, pe muzică : „Împodobeşte mamă bradul şi nu te întrista!”.

pentru ultima dată în

Acasa ne linistim, despachetam, punem la spalat, platim facturile, salutam vecinii. Totusi gresia de la baie e cam veche, balcoanele ar trebui renovate, ar trebui si un strat de lavabila pe baza de dispersie apoasa rezistenta la uzura in dormitor. Socotim, reconfiguram bugetul si macar de o sapa autonivelanta pe baza de ciment cu priza si uscare rapida in coridor trebuie sa ne ajunga! Urmeaza sa luam legatura cu un mester bun. Aici incepe distractia: toti cei buni sunt ocupati, cei liberi nu sunt de incredere. Dupa niste telefoane apare mesterul, ursuz, grabit, spune ce materiale sunt necesare, cand are el vreme, batem palma si ciocanul rotopercutor cu mandrina interschimbabila, lumina de lucru, set 5 burghie si putere de 500 de W isi intra in drepturi.

Praf, zgomot, nu mai gasesti nimic, seara vine si esti tot cam in acelasi stadiu, maestrul nu mai avea glet, dar nici nu a zis ca mai are nevoie ca sa cumperi. E straniu, revii din concediul care teoretic ti-a reincarcat acumulatorii si ajungi sa dormi precum sinistratii lasati in urma de uraganul Irene. Mesterul maestru are timp, tot timpul din lume, de fapt el creeaza timpul, in functie de timpul lui se intampla orice in Univers. Cred ca drumul spre iad e pavat cu bune intentii, iar pavajul e facut, cu timp sau fara timp, de un mester din Floresti.

Pana la urma se pune si gresia cu ajutorul lui Dumnezeu, al maestrului si al adezivului standard pentru interior si exterior pe suport absorbant cu aderenta superioara altor adezivi standard. Se fac deconturile, curatenia finala si morti de oboseala, dar fericiti, intram pe net sa gasim concediu pentru vara viitoare!

scris şi tipărit în

Cluj-Napoca este un oraş frumos. În special vara.

Atractiv pentru turişti, calm pentru clujeni. Are Biserici în care poţi asculta concerte de orgă, pieţe cu terasele pline, zone pietonale. Operă, teatre, filarmonici, festivaluri. Mai nou şi stadion european. Greu te poţi plictisi în el. Mai ales dacă eşti ardelean. Cei care locuiesc în Cluj-Napoca descoperă mereu o faţă ascunsă a oraşului, cei care-l vizitează sunt plăcut impresionaţi de ce află în el şi-şi doresc să mai revină. Sufocat nouă luni din an de tinerimea studenţească, e veşnic tânăr, intelectual prin excelenţă şi cultural prin vocaţie.

Asta până la prima ploaie de vară un pic mai serioasă care-l întoarce pe dos. Îl face pentru ore bune de nerecunoscut şi îi tulbură liniştea transilvană. Apa îşi face de cap, nu ţine cont de rigole şi rigori. E pretutindeni. În valuri tulburi, mătură tot ce întâlneşte în cale. Şuvoaiele pornesc de pe Calea Turzii, se împart pe Eroilor, Dorobanţilor, 21 Decembrie şi ajung până în „Groapă”. Capacele de canal sar precum cele de la sticlele bere şi e o aventură să încerci să traversezi. Clujenii stau cuminţi în case sau dau afară apa din balcoane, iar şoferii conduc încet sau opresc pe dreapta până trece nenorocirea.

În acele momente Cluj-Napoca devine o veritabilă Veneţie. Veneţia în perioada „acqua alta”. Ţine oare paralela? Să vedem! O să ziceţi că ne lipsesc gondolele. O să vă amintesc de bravii taximetrişti care „vâslesc” din răsputeri pentru a ne duce acolo unde avem treabă. O să spuneţi că Podul Rialto e neasemuit în lume. Dar Podul de la IRA e unic în felul său. Carnavalul din februarie? Îl regasim zilnic în Piaţa Mărăşti. Unde sunt picturile unor Bellini, Tintoretto, Tiţian? Treaba lor, noi avem plin de grafitti cu „u dragoste, amore”. Nu avem sticlă de Murano? Să mergem spre Turda unde vom fi primiţi de cetăţeni cu scrumiere, pahare, vaze din cea mai bună sticlă. E drept că oraşul nu a fost condus şi probabil nici nu va fi condus de către un doge, dar celor din pricina cărora Cluj-Napoca devine temporar o miniVeneţie cu siguranţă le lipseşte cel puţin o doagă! Q.e.d.

rânduri frumos  paginate în

Eram mic. În perioada în care dădeam caietul cu tema la matematică în schimbul a trei fotbalişti din guma „Cincin”. Cu greu am găsit fotbaliştii români, cred că după ce am dat tema tot trimestrul i-am avut pe toţi! Pe atunci când ţineam cu mâna o şurubelniţă în spatele televizorului albnegru că să pot vedea desenele animate cu ştrumfii.

Pe vremea aceea încercam să îmi construiesc un destin fotbalistic alături de colegii de stradă. Ei mult mai titraţi, mai în formă, mai atleţi. Toţi atacanţi. Toţi şutau din orice poziţie ca să dea gol. Deşi stăteam în poartă, îmi cususem pe spate numărul 7 şi deasupra lui scrisesem cu leucoplast Lăcătuş. De fapt Lăcăt, deoarece restul nu se vedea căci eram cam îngust în spate. Când juca orice ehipă de fotbal, handbal, polo, la feminin, masculin sau neutru, îl îmbrăcam şi o susţineam tare mândru.

Luna trecută când a avut Lucian Bute marele meci pentru centura cu frunză la categoria Udrea, mă aflam într-un hotel al patriei. Dimineaţa la micul dejun erau câţiva bărbaţi îmbrăcaţi în halate. Mi-a şi fost frică să mai merg după un ou fiert ca să nu îmi tragă vreunul un croşeu. Toţi aşteptau meciul şi se identificau vestimentar măcar cu marele campion.

Când începe Turul Franţei Clujul se umple de biciclişti. Pe troutuare, pe pistele amenajate, pe trecerile de pietoni, fericiţi că fac parte din aceeaşi categorie cu cei care urcă Alpii. Fie că au biciclete performante sau închiriate, fie că au legată de bară bicicletei o coasă şi au în coşul din faţă cinci kilograme de cartofi sau una profesionistă din fibră de carbon parcă respiră acelaşi aer tare al Marii Bucle.

E bine să ai modele, să îţi urmezi pasiunile sportive, chiar dacă nu reuşeşti să excelezi. Pentru sănătate, mişcare, aer curat, relaxare, scăpat de gura soţiei. De un lucru îmi e teamă : se apropie alegerile şi mă tem să nu devină curlingul* un sport tare la modă …

*Curling =  CURLING [CÁRLING] s. n. joc sportiv pe gheaţă, de origine scoţiană, între două echipe a 4 jucători, constând în lansarea unor obiecte ( cibleuri ) spre o ţintă, cu scopul de a o doborî sau a le plasa cât mai aproape de aceasta ( < engl, fr curling ).

articol deversat în